miercuri, 18 ianuarie 2017

Suunto Spartan Ultra


Suunto este o marca ce nu mai are nevoie de nicio prezentare si despre care v-am vorbit in multe articole in ultimi 6 ani. Dupa cum stiti este partenerul meu de nadejde de prin 2010 si de ceva timp un sustinator al evenimentelor pe care le organizez. Nu o sa pun accentul pe cum ne-am cunoscut si cum am colaborat pana in prezent, deoarece acestea pot fi citite in articolele din trecut. Ideea de baza este ca vom continua impreuna si in acest sezon atat pe plan personal cat si pe planul echipei Dinamo Bikexpert Racing Team, care, dupa cum stiti, este sustinuta in totalitate de acest brand incepand din 2016.
In tot acest timp am avut ocazia sa testez si sa folosesc la antrenamente si nu numai multe modele de la Suunto unul mai „destept” ca celelalt. De departe cel pe care il voi folosi in acest sezon este cel mai interesant dintre ele. Suunto Spartan Ultra Black, ceas ce am inceput sa il testez de la finalul anului trecut, este fara doar si poate o inovatie. De fapt doar cand ne gandim ca este realizat manual in Finlanda si este constuit sa reziste in cele mai grele conditii ne dam seama cu cine avem de-a face.


Daca incepem sa discutam despre aspect, de la inceput ne vom da seama ca producatorii nu au facut rabat de la calitate in constructia lui. Este realizat din sticla de safir avand rame din otel inoxidabil si titan, materiale folosite si in tehnologia aerospatiala. De asemenea carcasa este din poliamida iar cureaua dintr-un silicon de cea mai buna calitate, neavand niciun punct de contact din metal cu corpul tau. Putem trece in dreptul aspect si ecranul color cu touchscreen de ultima generatie care ofera o vizibilitate excelenta si este optimizat pentru utilizarea outdoor chiar si in lumina directa a soarelui.


Fata de modelul anterior, Ambit 3, antena GPS ce iesea in evidenta ca o prelungire a cesului catre curea a disparut. Personal nu mă deranja deoarece era un ceas sport ce este proiectat sa fie murdarit nu sa primeasca un premiu de frumusete, dar trebuie sa recunosc ca arata mai bine fara :)
Cred ca Spartan are o mare imbunatatire in departamentul "arata bine", mai ales atunci când este vorba de a purta un ceas zi de zi. Chiar daca pare initial ca este destul de mare, contrar asteptarilor, se aseaza foarte bine la mana chiar daca ai o incheietura mai subtire. Vis-a-vis de greutatea acestuia putem observa ca este cu putin mai usor decat Ambit3 Sport (ceasul anterior-80g), Spartan Ultra coborand pana la 73g.


De asemenea, am fost suspicios cat de bine va merge noul ecran tactil în conditii de transpiratie, ploaie și mănuși. Funcționează destul de bine la umezeala, condensare, burniță, ploaie ușoară și mănuși subțiri.
Navigarea folosind interfata touch este destul de simplă necesitand doar o simpla atingere și, la nevoie, poatand fi ajustata de butanele asezate tacticos pe partea dreapta.
În cazul în care ecranul tactil este într-o situație în care nu funcționează bine (ploaie sau mănuși groase), Spartan are cele trei butoane, care poat fi folosit pentru a naviga prin toate functiile pe care le puteti accesa si cu ecranul tactil.
Mutarea la Spartan nu a fost la fel ca și trecerea de la Ambit2 la Ambit3. Suunto au re-proiectat complet interfața. Din punctul meu de vedere mult mai simpla si mai intuitiva. Daca pana acum cautai destul de mult prin meniu, acum nu trebuie decat sa glisezi in sus sau in jos pentru a gasi functiile de care ai nevoie si spre dreapta (sau apăsați butonul din mijloc) pentru a intra in ele.
Afisajul in modul sport a fost, de asemenea, complet reproiectat și puteți avea până la 7 valori ce le puteti urmarii la un antrenament. Am fost îngrijorat deoarece acest lucru ar prea fi dificil de citit în timp ce rulează, dar nu este de fapt prea rău.


Noua generatie de ceasuri Suunto multisport Spartan Ultra a venit cu un sistem GPS nou de care credeam, in urma modificarii antenei, ca va avea fata de Ambit 3 performante mult mai slabe dar, surprinzător, merge excelent de bine. In aceasta zona am mai auzit nemultumiri in randul alergatorilor montani, dar eu nu am avut probleme pana in prezent.
Conexiunea bluetooth este una foarte buna si rapida. Daca ceasul este conectat la telefon, iar aici aveti descarcata aplicatia Movescount, imediat ce terminati antrenamentul, acesta este trimis si inregistrat automat. De asemenea Spartan aduce multe aplicatii noi pentru smartphone, compatibile atat cu iPhone, cat si cu Android.
Printre altele acest ceas ne ofera rute de navigare, busola, masurare barometrica a altitudinii, avand o rezistenta la apa de pana la 100 m. Datorita rezoluției mai mare a ecranului și a culorilor, navigarea este un pic mai ușora trackul fiind mai usor de urmarit pe acest dispozitiv fata de Ambit.


Durata de viata a baterie este relativ ok. Specificatiile spun ca aceasta poate sa duca pana la 18 ore in antrenament si pana la 17 zile daca il folosesti doar in modul ceas. Sa fiu sincer, cu GPS-ul activat si setat la cea mai buna putere de funcționare a rezistat aproximativ 13 ore. Suspiciunea mea este că datorita faptului ca antena a resimtit pe deplin modificarile designeului iar dimensiunea s-a diminuat semnificativ este usor mai sensibila si ii este mai greu sa mentina fix locatia în condițiile dificile de traseu (viraje strânse, frunze, dealuri și văi care blochează vederea cerului ) ceea ce duce la un consum mai ridicat al bateriei.


Ar fi multe de povestit despre acest ceas, dar ar trebui sa insir aici cateva pagini ceea ce s-ar putea sa va plictiseasca. In ceea ce urmeaza voi trece mai rapid prin diferitele subiecte si va voi povesti in mare. Ca de exemplu in cutie vom mai gasi centura pt monitorizarea pulsului si cablul de incarcare. Centura de monitorizare a pulsului este destul de discreta si simpla dar extrem de eficienta. Vine cu noua tehnologie bluetooth smart ceea ce ii da o durata de viata mai mare bateriei si o conectivitate mult mai buna cu ceasul. Senzorul de pe centura este usor detasabil iar sistemul poate fi folosit sub apa fara probleme.
Cablul de incarcare a fost imbunatatit cu un sistem mai simplu de prindere pe spatele ceasului cu magnet. Incarcarea se face prin usb (la orice sursa USB) si printr-o simpla atingere incarcatorul se fixeaza automat si ceasul incepe sa se incarce. Cablul se foloseste de asemenea pentru abdateuri fiind necesar sa te conectezi la PC.


Suunto Spartan Ultra mai ofera printre altele masuratori pentru activitatea cardiaca, masuratori pentru antrenamente, informatiile despre distanta si viteza nu lipsesc, afland astfel tot ce este important in timpul activitatii sportive. Iti poti preseta o multime de sporturi, dar ce este foarte interesant fata de Ambit 3 este ca o poti face direct din meniul ceasului. Cu ajutorul lui va puteti urmari progresul antrenamentului, primind informatii despre viteza, distanta, rezumate zilnice si saptamanale, istoric al antrenamentelor si va puteti mentine un echilibru intre odihna si pregatire fizica. Va pune la dispozitie detalii despre recordurile personale si informatii despre progres printr-o simpla selectare a cantitatii de informatii pe care doriti sa o aflati.
Cu ajutorul Heatmaps puteti afla cele mai bune locuri pentru inot, ciclism, alergare sau ski. Rutele pot fi planificate acum mai usor cu ajutorul hartilor topografice detaliate si va puteti desfasura antrenamentul pe o ruta prestabilita.


Si probabil ar mai fi multe de spus despre acest ceas. Multe descoperite si nedescoperite, dar deocamdata ajunge ca am cam obosit :) Ca sa concluzionam nu pot sa fiu decat super multumit de acest ceas. Daca ar fi ceva ce as adauga la el, ar fi un senzorul de monitorizarea a pulsului amplasat pe curea.
In rest...vi-l recomand cu inima deschisa :P

2 comentarii:

  1. Thanks for sharing, nice post!

    Giaonhan247 chuyên dịch vụ mua đồng hồ trên Amazon chi tiết https://goo.gl/GpWNAT và dịch vụ dịch vụ mua hộ hàng hàn quốc giá rẻ, uy tín cùng với bảng giá ship hàng từ úc về việt nam chi tiết, rẻ nhất.

    RăspundețiȘtergere

  2. Wow, amazing weblog layout! How lengthy have you ever been running a blog for? you make running a blog look easy. The whole glance of your site is great, as well as the content material!
    aol mail sign in

    RăspundețiȘtergere