miercuri, 28 iulie 2010

Maratonul Muscelului




Dupa cum am precizat am acceptat invitatia la maratonul de la Campulung.Pe dealul unde s-a organizat aceasta competitie (Dealul Ciocanu) am participat acum vreo 10 ani la primul meu concurs de mountain bike,acesta ocupand un loc special in topul preferintelor mele in ceea ce priveste locurile de dat cu bikeul.
Acest concurs a strans la start aproximativ 300 de participanti la toate categoriile.Concursul s-a desfasurat pe un traseu tehnic,nu foarte lung,dar care datorita ploii a devenit destul de dificil.
Nici aici lucrurile nu au mers cum ma asteptam, dupa acest concurs dandu-mi seama ca nu a fost cel mai norocos sfarsit de saptamana pe care l-am trait pe doua roti.Deoarece marcajul nu a fost foarte vizibil, la una din intersectii am gresit traseul si am intrat si pe tura scurta facand cu 10 km in plus.Spre dezamagirea mea am incheiat cursa pe locul 20, dar cu speranta ca ghinionul meu s-a terminat aici.




Pagina competitiei:http://www.muscel-maraton.ro/

Turul Tinutului Secuiesc 2010



La sfarsitul saptamanii trecute am luat startul impreuna cu echipa mea in Turul Tinutului Secuiesc, o cursa de sosea ce cumuleaza 5 etape in 4 zile care s-a desfasurat la Miercurea Ciuc. Este una din cele mai dificile curse de la noi din tara din cauza lungimii mari a etapelor, a vremii foarte schimbatoare din acea parte a tarii cat si datorita participarii a numeroase echipe de peste hotare.
Prima etapa a avut o lungime de 160 km cu sosire in catarare la Lacul Rosu, o catarare de 10 km.Intreaga echipa s-a descurcat bine, sosind in primii 30.Eu am fost primul roman clasat pe locul 20.


A 2-a etapa s-a desfasurat pe o lungime de 185 km cu 2 catarari de categoria B.Echipa noastra s-a descurcat din nou bine reusind o clasare pe locul 7 a rutierului Alex Ciocan.Eu am facut pana pe ultima coborare si nu am reusit sa mai prind plutonul deoarece arbitrii nu au lasat masina tehnica sa ma aduca pana in caravana asa cum ar fi fost normal, prin urmare am sosit cu 2,30 min intarziere.


A 3-a etapa a avut o lungime de 200 km cu 2 catarari de categoria A si doua de B, una din cele mai grele etape alergate de mine in Romania.Colegii mei au reusit si in aceasta zi sa se claseze in primii 20 si sa urce echipa noastra pe locul 3 in clasamentul echipelor.Eu am avut din nou ghinion si dupa prima catarare am facut pana.Aceiasi problema ca in ziua precedenta,iar arbitrii comit aceiasi greseala (normal fiind,daca ai defectiune,masina tehnica sa te aduca pana in ultima masina din caravana). Deoarece am ramas singur si mai aveam inca 100 km pana la sosire am hotarat cu antrenorul sa ma opresc,urmatoarea zi fiind invitat la un maraton in orasul meu natal Campulung Muscel .
La finalul cursei de la Miercurea Ciuc colegii mei s-au clasat bine primul in clasment fiind Frunzeanu pe locul 13,al doilea Tamas pe 16 si al treilea Ciocan pe 22.
Referinte media:
http://www.prosport.ro/alte-sporturi/ciclism/turul-tinutului-secuiesc-editia-a-iii-a-15-000-de-euro-pusi-la-bataie-6651117
http://www.campioniiromaniei.ro/stiri/runda-cu-cazaturi.html
http://www.tusnadcyclingteam.com/showcontent?show=386
http://www.mbike.ro/cms/exponent0965/index.php?action=view&id=70&module=newsmodule&src=%40random4c0f61edefcd5

marți, 20 iulie 2010

CAMPIONATELE NATIONALE DE CROSS COUNTRY





Campion National de Cross-Country...pentru a 2-a oara consecutiv.
Pe data de 18.09.2010 la Izvorul Muresului a avut loc Campionatul National de Cross-Country pe un traseu nu foarte spectaculos dar destul de greu datorita diferentei mari de nivel si a caldurii insuportabile. Am avut de parcurs 7 ture a 4 km fiecare cu o diferenta de nivel de aproximativ 200 m pe tura. La acest concurs au luat startul in jur de 50 de ciclisti la diferite categorii de la toate cluburile de profil din tara.




Echipa noastra a fost formata din 2 persoane : eu si Crista Daniel . Cu toate ca am mers la acest concurs cu cea mai mica echipa am reusit sa castigam 2 titluri de campion national, eu impunandu-ma la elite si Dani la tineret (U23).
A fost primul concurs de cross in care am controlat cursa de la un capat la altul marindu-mi avansul in fiecare tura fata de pricipalul adversar, Lucian Logigan ,si reusind sa termin cu un avans de 4 min fata de el. Am prins o zi foarte buna si am profitat la maxim, reusind sa castig si sa obtin puncte importante in clasamentul UCI (puncte necesare pentru calificarea la Olimpiada).

http://www.mbike.ro/cms/exponent0965/index.php?action=view&id=68&module=newsmodule&src=%40random4c0f61edefcd5

joi, 8 iulie 2010

Bike Marathon 3 Mountains




A venit luna iulie si odata cu ea si mult asteptatul Bike Marathon 3 Mountains.Faptul ca acest concurs urma sa se desfasoare pe parcursul a 2 zile,ca itinerariul parea unul spectaculos,altitudinea mxima era si ea bunicica (aproximativ 1800 de metri) si mai ales pasiunea pe care o puneau organizatorii in scopul realizarii unui eveniment de calitate m-au facut sa ignor orice alta alternativa si orice avertizare meteorologica/hidrologica si sa ma aliniez la start.


Nu pot spune despre aceasta cursa decat ca mi-a placut.Mi-a placut ca traseul a fost unul de mountainbike cu tot ce implica asta:urcari abrupte,coborari si mai abrupte,pietre si radacini din plin,albii de rau,noroi,etc. ,mi-a placut ca nu s-a insistat pe mediatizarea excesiva a evenimentului,mi-a placut ca traseul era oarecum intuitiv,mi-a placut atmosfera dinainte si dupa concurs,pe scurt,mi-a placut totul.
Cea mai mare parte a celor aproximativ 100 de km ,cat au cumulat cele 2 zile de concurs,am parcurs-o alaturi de Silviu Manea si aveam momente cand uitam pur si simplu ca este totusi o competitie,cerandu-i informatii despre zonele traversate sau oprindu-ma pur si simplu pentrua admira peisajul.





La finalul celor doua zile am reusit sa ma clasez pe primul loc,insa cred ca principalul castig este faptul ca am participat la acest maraton si am avut ocazia sa ma conving ca se poate si la noi.

http://www.carpathianman.ro/home.php
http://hoinarii.blogspot.com/2010/07/3munti.html

Campionatele Nationale de Sosea 2010

La cateva zile de la intoarcerea din Serbia ne-am deplasat la Izvorul Muresului unde au avut loc Campionatele Nationale de Sosea.Cursa de fond s-a desfasurat pe o vreme ploiasa si rece, startul si sosirea fiind la Izvorul Muresului, facandu-se o bucla de 160 de km prin Odorhei si Miercurea Ciuc.
Aici au fost prezente toate echipele din tara si cativa rutieri romani care alearga in strainatate de ceva timp. Inca de la inceput echipa noastra a controlat cursa, iar dupa 90 km de la start m-am carat cu un rutier de la Constanta reusind sa punem rapid intre noi si pluton mai bine de 1 minut. Spre ghinionul nostru echipele adverse din pluton au colaborat si au reusit sa ne prindea cu 10 km inainte de sosire.
Pentru echipa noastra aceasta strategie a fost buna, deoarece colegii mei aflati in pluton nu au muncit prea mult si, fiind mai odihniti la final, au reusit sa ocupe locul 1 si 2 la elite prin Frunzeanu si Tamas si locul 2 la tineret prin Varabiev.
Tragand linie la sfarsitul zilei,ne putem declara multumiti si sper ca anul viitor sa ma clasez pe un loc mai bun.

Turul Serbiei 2010

La nici macar o zi de la terminarea Turului Romaniei ne-am deplasat in Serbia pentru a fi prezenti la startul turului acestei tari. Intre cele 20 de echipe profesioniste adica 120 de rutieri, s-au numarat si echipele care aveau in componenta lor Campionii Mondiali la Ciclocros si Velodrom. Aceasta competitie s-a desfasurat pe distanta de aproximativ 1200 km in 7 etape, cea mai lunga intinzandu-se pe 240 km.

A fost o competitie ce a aliniat la startul sau o serie de rutieri cu nume sonore pe plan european.Chiar daca veneam dupa un alt tur fara perioada de refacere ne-am descurcat onorabil,telul nostru fiind parcurgerea etapelor in pluton cu scopul de a acumula cat mai multe zile de competitie in vederea campionatelor nationale ce urmeaza a se desfasura in proxima perioada.
Am reusit sa termin aceasta competitie pe locul 48, fiind cel mai bine clasat roman.

TURUL ROMANIEI 2010






A inceput cu un prolog desfasurat la Deva un oras care datorita fabricii de biciclete DHS se implica tot mai mult inceea ce inseamna ciclism in Romania . Desi putini sportivii romani prezenti in competitie nu s-au facut de loc de ras, trei dintre ei clasandu-se intre primii 10. Acest minicontratimp individual a fost castigat de reprezentantul Italiei la campionatele mondiale de velodrom Angelo Ciccone urmat de reprezentantul Greciei la aceeasi competitie Iannis Tamouridis. Cei doi sunt printre cei mai puternici alergatori de profil din lume.

A doua etapa desi se anunta fara urmari s-a terminat prin reusita unui grup de 9 sportivi care au reusit sa ajunga cu un avans de 40 de secunde fata de pluton. Intre acesti sportivi singurul roman prezent a fost Voinea Lucian (Lot Romania Tineret) care cu aceasta ocazie a preluat tricoul albastru de la coleegul sau de echipa, Zoltan Sipos.




A treia etapa reprezenta si inceputul ascensiunilor in Turul Romaniei la finalul ei existand Pasul Tihuta, o catarare de categoria A, nu atat de abrupta pe cat de lunga. Aici s-a vazut lipsa de incredere a sportivilor romani care poate datorita lipsei de competitii deci de incredere in fortele proprii, au scapat un grup de 6 sportivi valorosi, intr-un moment care nu spunea mare lucru. Dintre acestia doar 2 au mai putut fi prinsi cu tot efortul echipelor dinamo-Scorseze si SC Bourgas Dobrich ( bulgaria ). Ecartul a putut fi doar limitat iar invingatorul etapei, bulgarul Vladimir Koev a facut un pas imens catre victoria finala. El a reusit sa se desprinda de colegii de evadare si sa ia un avans imposibil de remontat.

Urmatoarele etape nu au facut decat sa pastreze clasamentul dupa primele 2 etape, echipelor primilor 4-5 clasati convenindu-le situatia si muncind impreuna pentru a “ingheta” cursa.




Au mai fost atacuri mai mult sau mai putin spectaculoase, mai mult sau mai putin energice dar care nu s-au soldat cu nici o schimbare in clasament.

Astfel in a 4a etapa, cea mai lunga (230km) si teoretic si cea mai grea prin prezenta a 3 catarari de categoria A, sportivul dinamovist Csicsaky Tamas a incercat o evadare inca din primii kilometrii ai cursei. Din nefericire vantul puternic de fata si traseul in usoara urcare, “fals plat”-in termeni ciclistici l-a impiedicat sa ia un avantaj pe masura asteptarilor si avand si ghinionul de a prinde o bariera la care a pierdut aproape 2 minute (regulamentul UCI este de foarte multe ori nedrept) a fost prins de pluton exact cand traseul s-a inasprit. Oboseala si viteza cu care a rulat plutonul pe acea portiune l-a facut pe sportivul roman san nu mai poata tine pasul cu restul grupului si datorita distantei foarte mari pe care ar fi trebuit s-o mai aiba de parcurs singur, a fost nevoit sa abandoneze.

Sportivii romani au avut clar o comportare mai buna decat in anii precedenti dar, exista mereu si un dar, se simte lipsa constanta de competitii si faptul ca, inafara de Dinamo celelalta echipe romanesti sunt formate ori din staini, ori din sportivi tineri fara experienta, ori din sportivi care nu se cunosc (rezulta o omogenitate scazuta).

Toata lauda echipelor Tusnad Cycling Team si Mazicon Bucuresti pentru rezultatele obtinute cu toate ca aceste rezultate au fost realizate de sportivii straini ce alearga sub contract.

Tricourile distinctive au fost purtate de:

* Vladimir Koev (Hemus Troian-Bulgaria) – galben (castigatorul competitiei)
* Bruno Rizzi (Tusnad Cycling Team-Romania) – verde (cel mai bun catarator-grimpeur)
* Iannis Tamouridis (SP Tableware-Grecia) – alb (cel mai combativ)
* Marcolina Piergiacomo (Team Friuli - Italia) – rosu (cel mai bun sprinter)
* Alexandru Ciocan (Dinamo Scorseze - Romania ) – albastru (primul roman)



In ceea ce priveste echipa Dinamo, suflul nou datorat sustinerii din partea sponsorilor s-a facut simtit, rezultatele fiind mult imbunatatite fata de anul trecut si ceea ce este mai imbucurator, valoarea reala aratata pe sosea a sportivilor. Deja echipa este privita cu alti ochi de catre contracandidate, echipe puternice in Europa. La acest lucru a contribuit foarte mult felul cum s-au acomodat sportivii cu noile biciclete Giant TCR Advanced2, iar pentru aceasta cea mai elocventa este expresia a celor mai multi dintre ei “e cea mai tare bicicleta cu care am mers vreodata”. Esta probabil prima oara cand toti componentii unei echipe romanesti au exact acelasi material de concurs, material mai mult decat comparabil cu al celor mai bune echipe.