miercuri, 30 mai 2012

Jurnal de antrenament: Am avut debuturi de sezon si mai bune

Un nou articol pentru:


Articolul a fost scris de ceva vreme dar am uitat sa il postez si pe blog :p ....mai bine mai tarziu decat niciodata :)

După cum am promis, am revenit cu un nou articol și luna aceasta, chiar dacă am întârziat puțin. Cei drept, la cât este de limitat timpul, dacă nu ar sta cineva de capul meu să îl scriu nu știu dacă mi-aș face timp. Ideea este că o fac destul de rar, dar atunci când scriu, scriu cu cea mai mare plăcere.


Odată cu înaintarea în sezonul competițional au început să apară din ce în ce mai multe curse ceea ce mă bucură foarte mult. Mă bucură și interesul oamenilor tot mai mare pentru acestea, drept dovadă fiind numărul din ce în ce mai ridicat de participanți la startul competițiilor. Ies destul de frecvent la antrenament pe DN1 și văd tot mai mulți amatori sau sportivi recreaționali (link) care pedalează în fiecare zi. Asta nu poate fi decât un lucru bun, în primul rând pentru sănătate și apoi pentru toate celelalte. Mă intreabă oamenii, pe unii dintre ei nu îi cunosc sau poate doar din vedere, pe blog sau pe diferite rețele de socializare despre antrenamente și diferite lucruri despre biciclete... Le dau sfaturi și îi încurajez să practice acest sport cu cea mai mare plăcere. Chiar dacă risc să mă repet, o mai spun înca odată: mă bucur când văd interes pentru acest sport și pentru mișcare.


Intregul articol il puteti gasi aici:
http://www.freerider.ro/sanatate/jurnal-de-antrenament-am-avut-debuturi-de-sezon-si-mai-bune-27721.html

miercuri, 9 mai 2012

De la Valcea la Liman


Nu de mult timp s-a incheiat cu bine un weekend plin, in sensul ca sambata si duminica am avut concurs in doua orase diferite. Mi-am aruncat ochii pe net si am vazut ca la Valcea are loc prima editie a concursului Turul Manastirilor Valcene. Aveam in program sa merg la Limam Bike Race si de aceea mi-a venit ideea sa ma opresc intai la Valcea, sa il alerg si apoi sa merg direct la cealalta cursa. O zi de concurs in plus este bine venita pentru antrenamentul meu.


Dupa ce am luat hotararea de a le alerga pe ambele, in dimineata zilei de sambata impreuna cu Mihai si Catalin ne-am urcat in masina si am plecat spre Valcea pentru a prinde startul concursului de acolo. Am ajuns cam cu o ora inainte de a incepe, timp suficient pt a ne pregati.



Turul Manastirilor Vrancene, o cursa organizata de Federatia Romana de Ciclism, aflata la prima editie mi-a lasat o impresie foarte buna. Traseul a avut o lungime de 65 km cu o diferenta de nivel de peste 1300m, nu foarte tehnic, mai mult de fuga cum ar spune unii, care a fost presarat cu toate tipurile de teren. La start nu au fost foarte multi participanti in comparatie cu alte concursuri de la noi, dar cei care au fost s-au bucurat de o vreme excelenta si de un traseu frumos.

Eu m-am simtit mai bine ca la Targoviste si am reusit sa castig acest concurs. Nu a fost unul foarte greu dar l-am folosit la maxim pentru antrenamentul meu. Nici aici nu am fost lipsit de incidente, pe la jumatatea cursei cazand destul de urat intr-un viraj plin cu nisip in care am intrat prea tare.


Una peste alta a fost un concurs reusit la care am mers si voi reveni cu placere, mai ales ca oamenii de aici sunt foarte primitori si isi dau silinta ca totul sa iasa bine.


Dupa premiere ne-am facut bagajele repejor si ne-am urcat in masina pentru a ajunge la Valea lui Liman pt cursa de a doua zi. Am ajuns destul de tarziu, distanta dintre orase fiind destul de mare, dar am avut noroc cu colegul nostru Dani care era acolo si ne-a rezolvat partea cu cazarea scutindu-ne de un alt timp pierdut.


La acest concurs vin in fiecare an cu mare placere datorita locului frumos, a traseului, dar mai ales datorita organizarii de aici. Acesti oameni pun foarte mult suflet in organizarea concursului si asta se vede de la an la an, dovada fiind numarul de participanti foarte mare si a sponsorilor interesati de acest eveniment. Pe aceasta cale vreau sa il felicit pe Alin, unul din organizatori, care se zbate din rasputeri ca totul sa iasa ca la carte si toata lumea sa fie multumita. Dupa parerea mea este una din cele mai frumos organizate curse de la noi din tara.


Dupa cum v-am spus prezenta la acest concurs a fost foarte mare, nu stiu sa va spun numarul exact dar stiu ca era un pluton imens cand s-a dat starul. Vremea a fost cum nu se poate mai buna, iar traseul a fost total schimbat fata de anii trecuti, pot spune ca m-au cucerit cu schimbarile care le-au facut. Au introdus si cateva portiuni de coborare foarte tehnice care au fost cireasa de pe tort. Mi-a placut foarte mult ca traseul a fost foarte bine marcat si mai ales foarte bine curatat.


Concursul a avut 2 lungimi de traseu, de 25km si de 50km, adica una sau doua ture in functie de ce categorie alegeai. Eu am alergat la tura lunga, dupa cum era normal, iar aici unul din cei mai puternici adversari ai mei a fost CN al Ungariei.
Ghinionil si-a facut si el aparitia la aceasta cursa si cu putin inaintea startului mi s-a rupt cablul de schimbator din maneta si nu am putut sa il scot sub nicio forma. Asa ca mi-a blocat schimbatorul intr-o singura placa si m-am consolat cu gandul ca voi alerga aceasta cursa doar pentru antrenament. Insa pe langa ghinion a aparut si norocul, colegul meu Catalin ofrindu-mi bicicleta lui care era aproape identica cu a mea. Am schimbat bicicletele intre noi, mi-am facut in graba setarile la cea pe care o primisem, am schimbat pantofii intre noi, noroc ca purtam la fel si am pornit in cursa.


Ma simteam destul de bine pe ata bicicleta doar ca dupa prima urcare mi-am dat seama ca seaua era prea jos deoarece ma dureau foarte rau picioarele si a trebuit sa o ridic cu 2.5cm pt a fi pe placul meu. Cand am schimbat tijele de sa eu mi-am setat inaltimea dupa semnul care il aveam la bicicleta mea numai ca era o mica diferenta intre cadre care nu am sesisat-o...al lui era putin mai lasat.

Pana sa imi ridic saua nu ma simteam bine pe urcari si am pierdut ceva timp si locuri, dar dupa ce am facut setarile corecte lucrurile au inceput sa mearga mai bine si am recuperat aproape tot timpul pierdut. Pana la final nu am reusit sa il prind pe ungur, sincer sa fiu nu cred ca puteam sa il bat nici in conditii normale deoarece era destul de puternic.


Am reusit sa termin cursa pe pozitia a doua si am fost multumit de evolutia mea. M-am simtit mai bine decat la celelalte concursuri lucru care ma bucurat. Voi reveni la Liman cu mare placere ori de cate ori voi avea ocazia.



marți, 8 mai 2012

Trofeul Chindiei Mtb


Voi incepe cu inceputul...a trecuct mai bine de o saptamana de cand am alergat prima cursa de MTB din acest sezon. De atunci am mai alergat inca 2, dar le voi lua in ordine chiar daca am intarziat putin :)



Prima cursa de mtb din acest sezon pentru mine s-a desfasurat la Targoviste pe un traseu de aproximativ 60 km cu o diferenta de 1400 m. A fost un traseu foarte interesant, nu foarte tehnic, dar care a avut cate ceva din toate. Aceasta cursa, chiar daca a fost la prima editie, a aliniat la start peste 320 de persoane din toate colturile tarii care s-au bucurat de o vreme excelenta poate chiar putin prea calda.

Eu m-am simtit binisor pentru prima mea cursa, doar ca nu pot spune ca am fost cel mai norocos om in aceea zi. Am avut ghinionul de a face doua pene inainte de start, ultima chiar cu 3 minute inainte, alte 2 pene in timpul cursei, plus ca la scurt timp dupa start s-a cazut in pluton. Eu am reusit sa ma opresc la timp dar cel din spate nu s-a oprit decat dupa ce a intrat in discul meu. A fost destul de greu sa il indrept si tot nu am reusit sa o fac perfect.




Nu pot da vina numai pe ghinion. Adevarul este ca in momentul de fata nu am antrenamenul necesar si nu ma aflu la nivelul la care mi-as dori. Mai am mult de munca pana sa imi ating o forma buna, dar pentru inceput este cat de cat ok.

Dupa a treia pana am ramas fara camera si am fost nevoit sa imprumut de la un alt particimant caruia ii multumesc pe aceasta cale pentru ajutor. Ultima parte a traseului am mers foarte prudent incercand sa nu mai fac inca o pana si sa ajung in siguranta la final.



Rezultatul meu la aceasta cursa nu a fost cel care il asteptam, reusind doar un loc 4 la categorie si un loc 8 la general.

miercuri, 2 mai 2012

EXPOBIKE 2012



Dupa cum multi stiu (sau poate putini, datorita mediatizarii destul de slabe) saptamana trecuta la ROMAERO Baneasa a avut loc a III-a editie a Salonului de Biciclete EXPOBIKE, unde au luat parte peste 30 de firme si branduri renumite pe o suprafata de aproximativ 4000 mp. In cele 2 zile de nebunie, cei mai mari producatori si importatori de biciclete si accesorii s-au intrecut in oferte imbatabile, atat pentru adulti cat si pentru copii. A fost o ocazie buna pentru a vedea noile aparitii si pentru a sta de vorba cu prieteni din lumea ciclismului dar si cu oamenii care m-au sustinut si ma sustin in continuare sub diferite forme.
La acest eveniment au luat parte cativa din sponsorii si colaboratorii mei carora le multumesc pentru sprijinul acordat: BIKEXPERT, SIDI, FREERIDER. Dar la fel de mult le multumesc si celor care nu au putut sa fie prezenti ISOSTAR, MEGAPROTEINE, ROMTELECOM, ADIDAS si SUUNTO.

















Secretele unui concurs de mountain bike reusit – partea a II-a


Dupa cum v-am spus data trecuta, voi posta cateva interviuri mai vechi facute impreuna cu bunul meu prieten Marius Petrache la Azuga despre biciclete, concursuri, alimentatie si toate chestiile astea legate de ciclism si mai exact de MTB. Toate aceste interviuri sunt preluate de pe Mbike.ro, mai exact :

http://www.mbike.ro/2011/07/secretele-unui-concurs-de-mountain-bike-reusit-–-partea-a-ii-a/

Acestea fiind spuse voi trece la cel de-al doilea interviu :

In continuarea articolului de acum doua saptamani, iti mai prezentam cativa asi pe care ii au in maneca doi dintre cei mai buni mountain bikeri romani. Pentru a avea succes in cadrul unui concurs de mountain bike trebuie sa tratezi toate aspectele acestuia cu maxima seriozitate, de la cum iei startul pana la ce raport placa-pinion folosesti.



Cum iei startul cat mai bine?

Depinde despre ce tip de cursa vorbim incepe Marius Petrache. Pornesti de pe foaia mare, iar ca pinion, de pe unul de la 20 de dinti in sus, in cazul maratoanelor. La XC totul e mult mai rapid. Pornesti de pe pinion mai mic. Trebuie sa fii atent la ingustari de drum, schimbari de directie. Sa dai din coate. Startul mai depinde si de traseu, daca e single track, dar majoritatea starturilor sunt late. Oricum trebuie sa pleci cat mai din fata.

Razvan Juganaru adauga Un start bun nu e vital daca ai de parcurs peste 60 de kilometri. Daca esti la un semimaraton sau XC atunci deja este important sa pleci bine, dar daca ai 4-5 ore este timp suficient sa recuperezi. Trebuie sa fii atent sa nu te agati in alti concurenti.

In ce portiune a cursei te alimentezi?

Alimentarea este o problema foarte subiectiva. Depinde de la om la om. Fiecare are metabolismul sau si particularitatile sale. Cu alte cuvinte, nu exista o reteta sigura. De obicei la finalul urcarii este cel mai bine sa mananci este de parere Marius. Sau daca nu este foarte abrupta, chiar si pe urcare. Daca avansul iti permite, poti manca. Trebuie sa iti dai seama la ce distanta sunt adversarii tai, fie ca sunt in spate sau in fata. Golurile apline sunt un loc foarte bun pentru asa ceva, dar in general trebuie sa ai vizibilitate.




Razvan intareste spusele lui Marius. Unde iti permite terenul. Daca simti nevoia si poti, bea ceva, dar depinde daca iti permite traseul. Pe coborare, eu nu prea ma alimentez, mai ales daca sunt denivelari sau gropi. Plus ca trebuie sa cantaresti situatiiile intr-o cursa. Poti alege sa cobori in viteza foarte mare sau sa mananci ceva pe coborare. In aceasta situatie sunt multe variabile: daca esti spre finalul cursei si esti in frunte, multi aleg sa traga de ei si sa isi pastreze locul. Daca este pe la mijlocul cursei, atunci poate este mai intelept sa te alimentezi, dar cum zis, si tin sa subliniez, acest lucru depinde de conjunctura.

Cat de des te hidratezi?

Trebuie atat sa te hidratezi, cat si sa te alimentezi inainte sa ti se faca sete sau foame pentru ca atunci este prea tarziu dezvaluie Razvan. Nutrientilor le trebuie o perioada pana se absorb si chiar aceasta perioada poate fi cea critica intr-un concurs. De obicei, eu mananc un gel si un baton pe ora. Daca este un concurs unde se fuge tare, ma rezum doar la gel, pentru ca organismului i-ar fi mai greu sa digere un baton.

La aceeasi intrebare Marius raspunde Cat mai des. Este un reflex, trebuie sa te hidratezi preventiv. Mereu beau cate putin, pentru ca hidratarea este un proces continuu.