marți, 31 octombrie 2017

Ciclismul ca pe la noi...


De mult imi vine sa scriu despre acest subiect. De fiecare data incep, dar ma opresc dupa cateva fraze. Nu stiu de ce...probabil scarbit de situatie. Sper ca de aceasta data sa il pot duce la bun sfarsit...
Mi-am turnat un pahar de vin rosu si incerc sa ma relaxez. Am avut o zi grea. Nimic nou, aproape mereu este la fel, noroc ca serile se termina cu antrenamentele pt copii, lucru ce ma binedispune. Dar nu despre asta vreau sa scriu. Vreau sa scriu despre ciclism, „cunoscatorii” si prea-luminatii acestuia.
Stau si citesc pe retelele de socializare prelegerile tuturor „cunoscatorilor” din ciclism. Recunosc ca fraierul in toata ecuatia asta sunt eu ca stau sa le citesc. Cu greu ma stapanesc sa nu rapund...uneori imi scapa. Privesc cum toata lumea se pricepe la acest subiect si „joaca” ciclismul perfect. „Ei” intotdeauna au dreptate si sunt experti...restul suntem niste prosti. „Ei” se pricep la organizari, la antrenamente, la managementul ciclismului, se pricep la tot ce tine de acest subiect. Din pacate doar din spatele calculatorului...
Dar cine sunt „ei”? Sa zicem ca sunt doua categorii de „ei”.
Ar fi cei care au mancat ciclism pe paine la un moment dat si au adus de-a lungul timpului rezultate ca tehnicieni pt Romania. Acestia au ajuns la un nivel unde s-au multumit cu ce stiau, s-au plafonat si in timp au ajuns sa fie depasiti de situatie, dar nu o recunosc muscand din toti cei care incearca sa ii contrazica. O mare parte s-au „fraternizat” cu sistemul bucurandu-se de fiecare data la ce „piscau” dintr-o deplasare. Din pacate acestia sunt inca printre noi si s-au transformat in lupi moralisti. Arunca cu noroi in cei care incearca sa constuiasca sau sa schimbe ceva ori de cate ori au ocazia. Se autoproclama salvatorii ciclismului, dar nu demult au fost in pozitii de conducere in FRC. Nu imi amintesc sa fi curs lapte si miere in acea perioada, mai mult au avut tupeul, la un moment dat, sa vina pentru un decont dintr-o deplasare externa cu opt bonuri de benzina din aceeasi zi din orasul natal. Oare de ce nu pun mana sa realizeze ceva care aduce un plus de valoare ciclismului? Sa fie oare frustrarea faptului ca sunt depasiti de situatie. Nu stiu...
Ar mai fi o a doua categorie de „ei”. Cei care „au picat” de cativa ani in ciclism, fie ca sportivi, fie ca organizatori, fie ca „strigaci” pe retele de socializare. S-au dat la doua trei concursuri, au citit trei articole si bum, au devenit mari cunoscatori. Din pacate au un ecou destul de mare pe retelele de socializare, iar multi necunoscatori ai fenomenului pleaca urechea la ce spun. Problema la acesti „ei” este ca, chiar cred ce spun. Tot timpul au dreptate, cunosc si niciun argument nu poate fi mai bun decat al lor. Ceea ce ma amuza farte tare este felul in care o fac. Sunt cei mai tari si te fac in toate felurile pe retelele de socializare, dar cand dai nas in nas cu ei se fac ca ploua, tin capul in pamant si nu au curajul sa te priveasca in ochi si sa iti reproseze nimic in fata. Probabil ii inhiba ca nu sunt in fata calculatorului sau ca discutia nu poate fi citita de foarte multa lume pentru a le va aduce notorietate. Nu demult am avut o astfel de scena in care un „prieten” ma facea cu ou si cu otet pe FB, dar cand ne-am vazut face to face isi cerea scuze pt parerile contradictorii. M-a amuzat teribil. O fiara in on-line, dar un pisoi in off-line. Sincer mi-e scarba de astfel de oameni. Daca ai o parere stai drept si sustine-o oricand, nu doar cand esti in spatele calculatorului.
Ar fi multe de spus pe marginea acestui subiect, dar cu cat intru mai mult in subiect cu atat imi vine sa ies din acest sport. Toata lumea iubeste ciclismul si ii vrea binele, dar putini se implica. Putini sunt cei care organizeaza un concurs fie el pt copii, amatori sau profesionisti. La fel de putini sunt cei care incearca sa creasca o grupa de copii sau mai stiu eu ce lucru ce poate aduce un plus de valoare acestui sport. Insa majoritatea striga in gura mare ca nu se face nimic. Oare cati ne implicam cu adevarat. Putini?
Daca ar fi sa concluzionez as spune ca avem nevoie de mai putine cuvinte si de mai multe fapte...mai ales de la „ei” ;)

Un comentariu:

  1. Sunt de acord cu articolul. Felicitari pentru ceea ce faci. Tine-o tot asa. Respect.

    RăspundețiȘtergere